Dumnezeu vede banii pe care nu-i vede ANAF-ul

Voi despre ce mai vorbiți când vă întâlniți cu prietenii pe care nu i-ați mai văzut de mult timp la o nuntă? 😁

Eu vorbesc, printre altele, și despre bani, integritate și muncă. Nu pentru că eu aduc neapărat subiectul în discuție, ci pentru că oamenii cu care mă întâlnesc știu că sunt pasionat de domeniul acesta și, mai devreme sau mai târziu, ajung să-mi adreseze tot felul de întrebări și provocări legate de bani și muncă.

Așa s-a întâmplat și recent, când am fost în România și am participat la o nuntă. M-am întâlnit acolo cu un prieten pe care nu-l mai văzusem de ceva vreme și, printre povești, am ajuns să discutăm și despre o situație pe care probabil mulți dintre noi am întâlnit-o sau despre care cel puțin am auzit.

Un om creștin (născut din nou) muncește bine. Își face meseria cu seriozitate. Clienții sunt mulțumiți de el și îl recomandă și altor prieteni sau rudelor. Uneori îi ajută pe oameni fără să le ceară bani, iar altora, inclusiv fraților în credință, le face lucrări pentru mult mai puțin decât ar fi costat în mod normal.

Dar există o problemă: nu este înregistrat într-o formă legală pentru activitatea pe care o desfășoară sau nu își declară toate veniturile. Este acest om necinstit? Și, mergând mai în profunzime: Ce spune Dumnezeu despre banii pe care statul nu îi vede?

Lucrurile devin mai complicate atunci când omul nu a urmărit să înșele pe nimeni. Poate nu a știut că avea anumite obligații. Sau poate nu s-a interesat suficient. Ori a făcut ceea ce a văzut că fac și alții. Unde se termină simpla neștiință și unde începe lipsa de integritate? Și, mai ales, cum ar trebui să privească un creștin o astfel de situație? Despre asta vreau să vorbim în continuare.

„Dar omul muncește cinstit!”

Poate că prima reacție a unora dintre noi este: „Stai puțin. Despre ce vorbim aici? Omul muncește pentru banii aceia!” Și este adevărat.

Să ne imaginăm un constructor, un mecanic, un instalator sau un alt meseriaș care își face treaba foarte bine. Nu înșeală clientul, nu folosește materiale mai ieftine decât cele pentru care a fost plătit și nu cere bani pentru o lucrare pe care nu a făcut-o. Din contră, oamenii îl recomandă tocmai pentru că este serios și își face meseria bine.

Mai mult, omul acesta poate avea și o latură generoasă ajutând o familie să-și construiască sau să-și renoveze casa fără să-i ceară bani sau unui frate în credință i-a făcut o lucrare pentru jumătate din prețul pe care l-ar fi cerut altcuiva. Poate că, atunci când a întâlnit un om care nu-și permitea să plătească, a ales pur și simplu să-l ajute. Și aceasta este dilema:

Putem să spunem despre un astfel de om că este necinstit doar pentru că activitatea lui nu este organizată într-o formă legală sau pentru că anumite venituri nu au fost declarate? Depinde.

Dacă omul nu a pornit cu gândul: „Vreau să înșel statul și să nu plătesc taxe.”? Dacă nu a știut ce obligații are? Dacă nu s-a informat niciodată suficient? Poate a văzut în jurul lui că „așa se face” și pur și simplu a continuat crezând că așa e normal. Aici cred că trebuie să fim atenți la o distincție importantă.

Una este să nu știi că ai o anumită obligație. Alta este să știi că o ai și să alegi în mod intenționat să o eviți. Iar între cele două pot exista și situații intermediare: neglijență, lipsă de informare, amânare sau mentalitatea „lasă că merge și așa”. De aceea, nu cred că este corect să punem automat eticheta de „evazionist” peste orice om care nu și-a rezolvat corect situația fiscală.

Dar faptul că o situație este complicată nu înseamnă că nu trebuie să ne punem întrebări. Pentru că există o diferență între a fi corect cu clientul și a fi corect în toate aspectele legate de banii pe care îi câștigi.

Poți să-ți faci foarte bine meseria și să fii un om de cuvânt. Poți să fii generos cu cei care au nevoie. Și totuși să existe ceva în modul în care îți administrezi veniturile care trebuie reevaluat. Nu e vorba doar despre a munci cinstit pentru a-ți câștiga pâinea, ci și despre a administra banii în mod cinstit și responsabil.

Putem face lucrul acesta întrebându-ne: „Ce spune Dumnezeu despre felul în care câștig și administrez banii pe care mi i-a încredințat?” De aici aș începe, de fapt, discuția.

Ce spune Biblia despre banii pe care îi câștigăm?

Biblia nu vorbește în termenii tehnici precum: PFA, SRL, declarație fiscală sau ANAF. Nu găsim în Scriptură un verset care să spună: „Dacă desfășori o activitate independentă, trebuie să te înregistrezi într-o anumită formă juridică.” Dar găsim ceva mai important: principii care ne ajută să înțelegem cum trebuie să ne raportăm la autorități, la muncă, la bani și la responsabilitățile pe care le avem.

„Dați tuturor ceea ce le datorați: dacă datorați impozit, plătiți impozitul; dacă datorați taxe, plătiți taxele...”(Romani 13:7)

Contextul este important. Pavel vorbește despre relația creștinului cu autoritățile și despre faptul că acestea au o anumită autoritate în societate. Observați însă ceva foarte simplu: impozitele sunt tratate ca o datorie care trebuie achitată atunci când sunt datorate.

Nu spune: „Plătiți impozitele doar dacă sunteți de acord cu modul în care guvernul cheltuiește banii.” Nici: „Plătiți doar dacă toți ceilalți plătesc.” Și nici: „Dacă lucrați foarte bine și vă ajutați aproapele, nu mai contează celelalte obligații.” Principiul este simplu: dacă există o obligație legitimă, creștinul nu ar trebui să o ignore doar pentru că nu îi convine.

„Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”(Marcu 12:17)

Domnul Isus nu transformă statul în autoritatea supremă și nici nu spune că tot ceea ce face statul este automat bun. Dar spune că există lucruri care îi sunt datorate Cezarului și lucruri care Îi aparțin lui Dumnezeu. Pentru creștin, faptul că Dumnezeu este Stăpânul tuturor lucrurilor nu înseamnă că putem ignora responsabilitățile civile.

Munca cinstită nu este totuna cu administrarea corectă a banilor

Aici revenim la întrebarea din secțiunea anterioară. Poți să muncești extraordinar de bine și să fii corect cu clientul, ba chiar să fii foarte generos. Toate acestea sunt lucruri bune. Dar faptul că faci aceste lucruri bine nu înlocuiește responsabilitatea de a-ți îndeplini obligațiile legale. Generozitatea și integritatea față de client nu ne scutesc de responsabilitatea de a respecta și celelalte contribuții și taxe. Biblia ne cere mai mult decât să fim corecți într-o singură relație. Ne cheamă la credincioșie.

„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari; iar cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari.”

Iar câteva versete mai târziu vorbește despre modul în care administrăm „bogățiile nedrepte” și despre credincioșia în lucrurile care aparțin acestei lumi. Aici este o idee esențială pentru educația financiară biblică: felul în care ne comportăm cu banii nu este separat de caracterul nostru, ci doar îl scot la iveală. Banii nu sunt doar despre cât câștigăm. Sunt și despre cum îi câștigăm, cum îi administrăm și cum îi folosim.

Dar dacă nu am știut?

Să presupunem că cineva chiar nu a știut că pentru activitatea pe care o desfășura trebuia să se înregistreze într-o anumită formă sau că avea anumite obligații fiscale. Nu este același lucru cu situația unei persoane care știe exact ce trebuie să declare, dar alege în mod deliberat să ascundă veniturile.

Biblia face în mai multe contexte distincție între neștiință și răzvrătire deliberată. În Faptele 17:30, Pavel spune că Dumnezeu „poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”. Așadar, nu aș folosi niciodată „n-am știut” ca pe o scuză pentru a continua la nesfârșit aceeași practică.

Poate că nu ai știut ieri. Dar ce faci astăzi, după ce ai aflat? Dacă descoperi că ai o responsabilitate pe care nu ai îndeplinit-o, răspunsul unui administrator credincios nu ar trebui să fie: „Atunci voi continua să nu știu.”, ci: „Vreau să aflu adevărul și să fac ceea ce este corect.”

Și tocmai de aceea, înainte să punem o etichetă pe cineva, trebuie să înțelegem atât situația lui, cât și ceea ce spune legea. Dar înainte de asta, mai este ceva important de lămurit: generozitatea pe care o vedem în viața unui om schimbă oare această responsabilitate?

„Dar eu am ajutat oameni!”

Aceasta este una dintre cele mai puternice obiecții. „Dar omul acesta a ajutat oameni. A făcut lucrări fără bani. A cerut mai puțin decât ar fi cerut în mod normal. I-a ajutat pe frații din biserică, pe oameni care nu și-ar fi permis altfel. Cum să spui că face ceva greșit?”

Și trebuie să recunoaștem un lucru: generozitatea este bună. Dacă ai posibilitatea să folosești ceea ce știi să faci pentru a ajuta un om care are nevoie, fără să profiți de situația lui, faci un lucru frumos. Biblia ne încurajează să fim generoși și să ne folosim resursele pentru binele celorlalți.

Problema apare atunci când punem în opoziție generozitatea față de oameni și responsabilitatea față de obligațiile pe care le avem. Faptul că ai ajutat zece oameni nu înseamnă că celelalte responsabilități dispar. După cum nici faptul că îți îndeplinești obligațiile fiscale nu înseamnă că nu mai ai responsabilitatea de a fi generos.

Poți să ajuți o familie care nu își permite o lucrare. Poți să faci un preț mai mic unui frate în credință. Poți chiar să alegi, în anumite situații, să lucrezi fără să ceri bani. Dar atunci când există o activitate economică pentru care îți revin anumite obligații, generozitatea nu devine automat un înlocuitor pentru acele obligații.

Și cred că aici este important să clarificăm un aspect. Una este să spui: „Omul acesta are nevoie de ajutor, așa că aleg să-i fac lucrarea gratuit.” Alta este să existe o activitate constantă din care obții venituri, dar să justifici faptul că acestea nu sunt declarate spunând: „Da, dar eu îi ajut și pe oameni.”

Sunt două lucruri distincte. Primul poate fi un act de generozitate. Al doilea nu rezolvă întrebarea legată de integritatea modului în care sunt obținute și administrate veniturile. De fapt, cred că aici se vede foarte bine diferența dintre a face bine și a fi un administrator bun și credincios.

Pentru că, din perspectiva biblică, banii nu sunt doar o resursă pe care Dumnezeu ne-o dă pentru a face lucruri bune. Felul în care îi câștigăm face parte și el din administrarea lor. Dacă sunt generos cu banii pe care îi câștig, dar nu sunt transparent cu privire la modul în care îi câștig, este suficient? Cred că răspunsul trebuie să fie: nu.

Generozitatea este importantă. Integritatea este la fel de importantă. Respectul față de client este important. Munca bine făcută este de asemenea importantă. Dar niciuna dintre ele nu o anulează pe cealaltă.

Un administrator credincios nu caută doar să facă bine cu ceea ce are. Caută să fie credincios și în felul în care ceea ce are ajunge în mâinile lui.

Iar de aici putem să mergem mai departe să vedem ce spune legea din România cu privire la situații de acest gen.

5. Care sunt obligațiile legale?

Nu vreau să transform acest articol într-un ghid fiscal. Și nici nu cred că ar fi responsabil să spun, fără să cunosc toate detaliile, ce formă juridică trebuie să aibă o anumită persoană sau exact ce taxe și contribuții trebuie să plătească.

Situațiile diferă. Un om poate fi constructor, mecanic, instalator, dentist, programator sau poate desfășura o altă activitate. Poate lucra ocazional sau constant. Poate avea o anumită formă de organizare sau poate avea o profesie reglementată în mod diferit.

Obligațiile legale depind de activitatea concretă pe care o desfășoară și de modul în care aceasta este organizată.

De aceea, dacă te regăsești într-o astfel de situație și nu știi dacă activitatea pe care o desfășori este organizată și declarată corect, cel mai înțelept lucru nu este să întrebi vecinii, colegii sau frații din biserică (asta dacă nu ai vreunul printre ei care este contabil sau consultant fiscal). Vorbește cu un contabil autorizat sau cu un consultant fiscal.

Spune-i concret ce activitate desfășori, cum primești banii, cât de des faci acest lucru și ce formă are activitatea ta. Cere-i să îți spună ce obligații legale și fiscale îți revin și ce trebuie să faci pentru a fi în regulă. Iar dacă nu vrei să începi direct cu un specialist, există și posibilitatea de a solicita informații de la ANAF, care are servicii de asistență pentru contribuabili.

„Dar statul oricum fură banii!”

Probabil că acesta este unul dintre cele mai des întâlnite argumente atunci când vorbim despre taxe și impozite. „De ce să dau bani statului? Oricum îi fură. Îi risipesc. Îi folosesc prost. Sunt corupți. De ce să fiu eu corect când cei care conduc țara nu sunt?”

Și e-adevărat. Există corupție și risipă. Banii publici sunt administrați prost (poate chiar foarte prost) de multe ori. Și faptul că plătești taxe nu înseamnă că trebuie să consideri automat bun tot ceea ce face statul cu acei bani.Faptul că altcineva nu este integru nu îmi dă mie libertatea de a renunța la integritate.

Dacă un funcționar fură bani publici, faptul acesta nu transformă furtul într-un lucru bun atunci când îl fac eu. Dacă un politician minte, minciuna lui nu îmi oferă mie permisiunea să mint. Dacă statul administrează prost anumite resurse, acest lucru nu schimbă automat responsabilitatea mea față de obligațiile pe care le am.

Un creștin nu își stabilește standardul de integritate în funcție de comportamentul celui din fața lui. Și aici cred că Romani 13 este foarte relevant. Pavel îi îndeamnă pe credincioși să își îndeplinească obligațiile față de autorități și spune foarte concret:

„Dați tuturor ceea ce le datorați: dacă datorați impozit, plătiți impozitul; dacă datorați taxe, plătiți taxele...”(Romani 13:7)

Dar asta înseamnă că trebuie să fim de acord cu orice face statul?

Nu. Există situații în care autoritatea omenească poate cere lucruri care intră în conflict direct cu porunca lui Dumnezeu. Biblia însăși ne arată că ascultarea de Dumnezeu are prioritate: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele 5:29).

Dar plata taxelor și administrarea veniturilor personale nu sunt, în mod normal, un astfel de conflict. Nu trebuie să alegem între: „Sunt creștin, deci trebuie să aprob tot ce face statul” și „Nu sunt de acord cu statul, deci pot să ascund veniturile.”

Există și o a treia variantă: „Pot să critic ceea ce este greșit în modul în care sunt administrați banii publici și, în același timp, să-mi fac eu partea cu integritate.”

De fapt, aceasta mi se pare poziția mai greu de trăit. Pentru că este foarte ușor să justifici propriul comportament arătând cu degetul spre greșelile altora.

„Ei fură milioane, eu de ce să plătesc câteva mii?”

Concluzie

Integritatea creștinului nu poate depinde de cât de probabil este să fie descoperit.

Pentru că Dumnezeu nu ne cheamă să fim corecți doar atunci când există cineva care ne verifică.

ANAF-ul poate să nu vadă fiecare ban pe care îl câștigă. Dar Dumnezeu îl vede.

Și poate că nu ar trebui să te întrebi doar „Am muncit cinstit?”, ci și „Am fost un administrator credincios cu ceea ce Dumnezeu mi-a încredințat?” Pentru că, în fond, fiecare decizie financiară este și o decizie spirituală.