Când Dumnezeu transformă un zgârcit...

Tânăr creștin. Student. Zgârcit. București. 2017.

Așa ar putea arăta o descriere succintă a subsemnatului în urmă cu 8 ani. Eram student în ultimul an de facultate, venit din provincie, un tânăr creștin slujind în Corul Evanghelic din București, dorind să înțeleagă voia lui Dumnezeu cu privire la multe lucruri din viața lui.

Lucram la proiectul de licență, mergeam la Adunare, eram implicat în mai multe slujiri în Biserică, dar cu toate astea, ceva parcă lipsea. Era ceva ce nu îmi dădea pace. Făceam ceva greșit și trebuia să remediez rapid situația. Chiar dacă trebuia să mă concentrez pe proiectul de licență, gândurile îmi zburau în altă parte.

În ultimul timp eram preocupat în mod deosebit de bani. Nu știam cum se făcea că, deși aveam venituri bune ( job part-time + bani de la părinți), iar cheltuieile erau mici în comparație cu veniturile, totuși, în loc să îmi rămână ceva bani la finalul lunii, îmi rămânea ceva lună la finalul banilor. Poate asta îți sună familiar.

Dau slavă Domnului că nu am intrat în datorii în perioada aceea, altfel situația putea fi și mai dificilă. Era o vreme în care Dumnezeu mă cerceta și am înțeles că El așteaptă de la mine să fiu generos și se pare că era mult de lucru în viața mea pentru a transforma un zgârcit într-un generos.

Când venea vorba de colecta duminicală, puneam și eu ceva bănuți mai mult ca să nu zică cei din jurul meu că nu pun nimic, dar nu aveam nicio tragere de inimă în această direcție. Mi se părea că eu, student fiind și cu un salariu destul de mic de la jobul part-time, nu sunt cea mai potrivită persoană de la care Dumnezeu așteaptă să dăruiască la colectă măcar 10%. Mereu mă scuzam că nu am bani ca să dau la colectă.

Îmi ziceam: "Să dea cei care câștiga mai bine decât mine... când voi fi eu pe cont propriu, voi da și eu mult mai mult. Dar acum, nu dau că nu am de unde." Era o scuză penibilă atât timp cât pentru alte lucruri care hrăneau ego-ul meu găseam mereu bani. Nu știu cum se făcea, dar parcă numai duminca la biserică nu aveam bani.

În rest, era ok. Aveam câteva sute de lei să îmi cumpăr haine din mall, să mânănc la restaurante fast-food, etc. Problema nu era că nu aveam bani, ci că gestionam foarte prost resursele financiare de care dispuneam la acea vreme.

Nu înțelegeam că se dă o luptă crâncenă pentru felul în care administrez banii. Nu credeam că motivațiile din spatele banilor pot fi greșite. Că Satan se poate folosi de bani ca să mă atragă în tot felul de lucruri care sunt împotriva voii lui Dumnezeu. Îmi imaginam că sunt ok. Dar nu eram...

În biserică nu cred că am auzit vreodată vreo predică pe această temă, părinții m-au învățat și ei așa cum s-au priceput (nici pe ei nu i-a învățat nimeni), la școală învățam lecții de antreprenoriat de la un profesor care nu a avut nicio afacere în viața lui. Vorba zicalei românești: "De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere."

Dar prin harul și îndurarea lui Dumnezeu, El m-a cercetat, și în fiecare zi mai dărâma o cărămidă a mândriei, apoi o cărămidă a egoismului, după care una a zgârceniei, până când terenul inimii mele a fost gata pentru a se putea construi smerenie,altruism și generozitate.

La început, a fost un proces dureros. A însemnat renunțare la mine, la dorințele și poftele inimii mele care nu erau în concordanță cu voia lui Dumnezeu. De asemenea, a însemnat că ușor, ușor am cedat controlul asupra banilor "mei" înțelegând că Dumnezeu este Proprietarul tuturor banilor și posesiunilor mele și l-am rugat să mă călăuzească pentru a fi un administrator excelent al talanților pe care i-am primit.

Dumnezeu mi-a deschis mintea și inima ca să înțeleg că nu contează câți talanți am primit și nu trebuie să mă compar cu cei din jur în ceea ce privește numărul talanților. Fiecare a primit în conformitate cu ceea ce poate să gestioneze. "Unuia i-a dat cinci talanți , altuia – doi, iar altuia – unul, fiecăruia după puterea lui." - Matei 25:15. Ceea ce contează cu adevărat este ce fac cu ceea ce am primit.

Dacă Dumnezeu este Proprietarul, iar eu sunt doar administratorul, aceasta înseamnă că eu trebuie să câștig banii așa cum vrea El și că trebuie să cheltui banii pentru a împlini scopul pe care Dumnezeu îl are cu resursele financiare pe care mi le-a încredințat.

Nu sunt toți banii ai mei. Din banii pe care îi câștig, o parte trebuie returnată la Casa Domnului, o parte sunt pentru mine și familia mea, o parte sunt pentru orfan și văduvă, o parte sunt pentru misionari, etc.  "Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui; acesta este un dar de la Dumnezeu." - Eclesiastul 5:19.

Când am privit lucrurile din această perspectivă, multe lucruri s-au schimbat în viața mea. Am început să fiu mai atent la modul în care îmi cheltui banii și să îmi fac un buget. Este revelator momentul în care îți faci bugetul pentru prima dată. Numai cine nu a făcut asta nu știe ce înseamnă.

Să pui pe hârtie, într-un Excel sau într-o aplicație de gestionare a banilor toate veniturile și cheltuilelile pe care le ai în fiecare lună. Apoi, să faci asta constant pentru câteva luni sau chiar un an până se formează obiceiul. Dacă nu ai făcut încă asta, te încurajez să o faci acum. Iată o listă cu niște posibile reacții:

"Pfffff. Atât am dat pe X (unde X poate să fie mâncare, haine, electronice și electrocasnice, undițe, echipament sportiv etc.) luna asta? Nu-mi vine să cred."

"Aoleu! Eu credeam că geaca asta a fost 100 de lei, dar extrasul de cont zice că a fost 199 de lei..."

"Oare ce-am cumpărat eu aici de 300 de lei???"

"Nu înțeleg. Trebuia să rămân cu mai mulți bani..."

Revenind la povestea mea, da, pot să spun că Îl laud pe Dumnezeu pentru felul minunat în care a lucrat în viața mea și încă o mai face. Procesul continuă zilnic, dar mă bucur de fiecare pas pe care îl fac prin credință alături de Dumnezeu. Am descoperit recent dulceața unui pasaj din psalmul 23: "Toiagul și nuiaua ta mă mângâie". Ia-ți un minut și gândește-te la această expresie: mă mângâie.

Prin harul Lui, am reușit să fac progrese și am ajuns la stadiul în care îmi face o nespusă bucurie atunci când pot dărui. Și nu e vorba doar despre suma dăruită, ci despre atitudinea inimii pe care o am atunci când dăruiesc. Dacă înainte aveam o strângere de inimă când se strângeau fondurile la colecta duminicală, acum privesc lucrul acesta ca un act de închinare și abia aștept să îl fac cu mare bucurie.

Îmi amintesc o experiență pe care am avut-o în acest călătorie care m-a transformat dintr-o persoană egoistă, zgârcită în una generoasă. La scurt timp după ce am început să fiu mai organizat cu finanțele personale, am aflat despre nevoia acută a unei persoane care avea nevoie de ajutor financiar.

Se dădea o luptă puternică în interiorul meu. Pe de-o parte, îmi doream să ajut persoana respectivă. Pe de altă parte, mă gândeam că suma necesară este cam mare raportată la veniturile pe care le am. După un timp în care m-am rugat și am cerut călăuzire din partea lui Dumnezeu, am înțeles că trebuie să ajut persoana respectivă cu 300 de lei.

Pe atunci era o sumă considerabilă pentru mine. Dar având în vedere că am înțeles că este voia lui Dumnezeu, am dăruit, deși încă aveam o mică reținere.

Nu mică mi-a fost mirarea când, la un interval foarte scurt de timp (probabil câteva zile sau maxim o săptămână, nu îmi mai aduc aminte exact) am primit un telefon de la mama mea prin care mă înștiința că o soră (pe care eu nu o cunoașteam personal) din biserica pe care o frecventează părinții mei a aflat că urmează să mă căsătoresc și a decis să îmi dăruiască un dar.

Și asta nu e tot. Erau exact 300 de lei. Bineînțeles că am avut o reacție de uimire atunci când mama mi-a comunicat suma pe care mi-o dăruise această soră. A fost ca un mesaj clar din partea lui Dumnezeu.

Aceasta a fost o situație particulară din viața mea și nu înseamnă că povestea începe și se termină la fel de fiecare dată. Dar pentru mine, la momentul respectiv, a fost ca o piatră de aducere aminte în care am înțeles că Dumnezeu este credincios și poartă de grijă copiiilor Săi în moduri în care aceștia nici măcar nu se gândesc atunci când își pun toată încrederea în El.

Acest articol este o mărturie a felului în care Dumnezeu a lucrat în viața mea și sper să fie o încurajare că El poate lucra la fel (sau chiar mai mult) și în viața ta. Ești gata să-L lași? Cheia generozității este să-i dai "cheia" portofelului tău lui Isus. Asta schimbă totul.

Surse:

freepik.com

Biblia