Trebuie un creștin să investească?

Trăim într-o generație în care nivelul de educație financiară crește în fiecare zi și avem access la informații despre foarte multe instrumente financiare în care putem investi banii pe care i-am obținut prin muncă cinstită.

Fonduri mutuale. ETF-uri. Acțiuni. Crypto. Imobiliare. „Venit pasiv”. Libertate financiară. Independență. Siguranță. Investițiile sunt promovate tot mai mult și creștinii devin și ei interesați de acest subiect. Și acesta nu este un lucru rău.

Aproape că ai impresia că dacă nu investești, ești iresponsabil. Că dacă nu îți construiești un portofoliu de investiții, ai ratat trenul. Că viitorul tău depinde de cât de repede începi să faci bani din bani.

Dar întrebarea de la care trebuie să pornească un creștin nu este: „Pot să investesc?”

Ci: „Ce cere Dumnezeu de la mine în legătură cu administrarea banilor?”

Pentru că Biblia nu condamnă investițiile. Dar dezaprobă idolatria. Nu condamnă înțelepciunea financiară. Dar dezaprobă încrederea pusă în bogății. Problema nu este existența unui portofoliu de investiții. Problema este atașamentul inimii față de acel portofoliu. Biblia spune în Psalmul 62:10:

„Când cresc bogățiile, nu vă lipiți inima de ele.”

Aici este adevărata luptă. Și pentru cine a investit și i-a crescut portofoliul cu zeci de procente, știe despre ce vorbesc aici. E atât de ușor să muți atenția de la Dumnezeu către bani. Și e atât de ușor să apelezi la Dumnezeu atunci când portofoliul scade cu zeci de procente. Pentru că inima problemei este, de multe ori, problema inimii.

Dumnezeu nu cere tuturor să devină investitori. Dar cere tuturor să fie administratori credincioși.

Cred că aici falimentează foarte mulți creștini. Nu neapărat la investiții, ci la administrare. Unii ignoră complet subiectul banilor. Îl tratează ca pe ceva secundar, aproape neimportant spiritual. Dau zeciuială sau fac dărnicie și cred că acolo se termină responsabilitatea lor înaintea lui Dumnezeu.

Dar ce faci cu restul banilor? Acolo începe adevăratul test. Pentru că mulți dintre noi administrăm restul banilor ca și cum ar fi ai noștri în mod absolut. Ca și cum nimeni nu ne poate cere socoteală pentru felul în care îi câștigăm, îi cheltuim sau îi risipim.

La nivel declarativ spunem: „Dumnezeu este Proprietarul tuturor lucrurilor.” Dar practic trăim ca proprietari, nu ca administratori. Și adevărul incomod este acesta:Nu poți spune că Dumnezeu este Proprietarul banilor tăi dacă nu știi unde se duc banii tăi.

Nu ai cum să spui că administrezi credincios ceea ce ți-a fost încredințat dacă:

• nu ai un buget;

• nu urmărești cheltuielile;

• nu știi cât consumi;

• nu planifici;

• nu economisești;

• nu ai nici cea mai mică idee pe ce s-au dus banii luna trecută.

  
  

Nu trebuie să știi totul pe de rost. Dar există măcar un Excel? O aplicație? O foaie de hârtie pe care ai notate toate aceste lucruri? Pentru că altfel ne mințim singuri.

Și spun asta cu modestie. Acum aproximativ 8 ani de zile am fost exact în locul acesta. Credeam că gestionez bine banii. Nu realizam că am o problemă până când am început să mă uit sincer la obiceiurile mele financiare.

Prea ușor îmi scăpau banii printre degete. Îmi era greu să dăruiesc cu bucurie pentru lucrarea lui Dumnezeu, dar când era vorba de propriile dorințe, parcă bugetul devenea nelimitat. Și am realizat ceva:

Nu este suficient să supraviețuiești financiar de la o lună la alta. O administrare sănătoasă nu înseamnă doar să ajungi la zero la final de lună, ci presupune ordine, disciplină, planificare și responsabilitate.

Mulți creștini vor randamente fără responsabilitate

Aici apare una dintre cele mai mari confuzii ale vremurilor noastre. Mulți oameni vor „nivelul investițiilor” fără să fi trecut prin „nivelul administrării”. Vor randamente mari înainte de disciplina unui buget lunar. Vor multiplicare înainte de credincioșie în lucrurile mici (de exemplu să economisească în fiecare lună cel puțin 10% din cât câștigă pentru 1 an de zile). Dar Sfânta Scriptură spune clar în Luca 16:10:

„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari.”

Investițiile nu sunt fundamentul vieții financiare a unui creștin. Administrarea este fundamentul. Să fii credincios în cele mai mici lucruri. Să începi prin a-ți face un buget lună de lună, să achiți datoriile, să îți construiești ceva rezerve (fond de siguranță și fond de urgență), să economisești lunar măcar 5% din veniturile tale. Iar apoi, investițiile să reprezinte nivelul superior, nu punctul de pornire.

Există o diferență între proprietar și administrator

Imaginează-ți că cel mai bogat om din lume ar căuta un administrator pentru averea lui.

Nu i-ar încredința direct miliarde de dolari. Ar începe cu sume mici. Ar testa caracterul. Disciplina. Capacitatea de organizare. Integritatea.

Pentru că un administrator adevărat trebuie să înțeleagă ceva esențial: Banii nu există pentru ambițiile administratorului, ci pentru obiectivele proprietarului. Aici se schimbă totul în viața unui creștin.

Dacă Dumnezeu este Proprietarul, atunci:

• modul în care cheltuim contează;

• modul în care economisim contează;

• modul în care investim contează;

• modul în care dăruim contează;

• chiar și modul în care ne facem cumpărăturile contează.

  
  

Nu pentru că Dumnezeu are nevoie de banii noștri. Ci pentru că administrarea banilor reflectă starea inimii noastre. Tot ce facem în legătură cu banii trebuie să aibă o strânsă legătură cu obiectivele Proprietarului.

Administrarea banilor îți afectează direct relația cu Dumnezeu

Isus a vorbit enorm despre bani. Nu pentru că banii ar fi cel mai important lucru din lume, ci pentru că banii scot foarte repede la suprafață adevărații dumnezei ai inimii.

Matei 6:21:

„Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.”

Felul în care îți administrezi banii îți afectează relația cu Dumnezeu, relația cu familia, capacitatea de a dărui, pacea din casă, libertatea de a răspunde chemării lui Dumnezeu șamd.

Un om care administrează prost aproape mereu va simți că „nu își permite” să fie generos. Un om haotic financiar va trăi deseori în anxietate, tensiune și presiune continuă. Iar Biblia nu prezintă asta ca pe o problemă strict legată de bani, ci ca pe una spirituală.

Hudson Taylor și disciplina financiară

Mulți oameni confundă trăirea prin credință cu lipsa de organizare. Dar oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit cu adevărat nu au trăit în haos financiar spiritualizat sub forma: "Poartă Domnul de grijă".

Hudson Taylor, fondatorul China Inland Mission, este un exemplu foarte interesant. El a avut o credință puternică în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Dar această credință nu a produs dezordine financiară. Din contră. Misiunea avea principii clare. Responsabilitate. Evidențe. Standarde. Taylor nu încuraja datoriile și înțelegea că o lucrare sănătoasă are nevoie și de disciplină administrativă, nu doar de entuziasm spiritual.

Cu alte cuvinte: „Dumnezeu poartă de grijă” nu înseamnă lipsă de planificare, lipsă de responsabilitate sau lipsă de disciplină.

Deci… trebuie un creștin să investească?

Răspunsul meu este acesta: nu fiecare creștin este chemat să investească. Dar fiecare creștin este chemat să fie un administrator credincios.

Pentru unii, investițiile pot fi o formă înțeleaptă de administrare, o metodă de protejare a valorii banilor în timp sau o unealtă prin care pot susține familia, lucrarea lui Dumnezeu sau alte persoane.

Pentru alții, prioritatea poate fi: ieșirea din datorii, construirea unui fond de urgență, învățarea disciplinei de a economisi lunar, stabilitatea familiei sau dezvoltarea generozității.

Și e bine să fie așa. Problema apare atunci când investițiile devin idol. În acel moment, portofoliul devine sursa siguranței, iar randamentele devin obsesie. Inima începe să se lipească de bogății. Iar aici este o mare problemă...Pentru că atunci nu mai vorbim despre administrare. Vorbim despre închinare.

Concluzie

Poate că problema principală nu este că nu știi suficient despre investiții. Poate problema este că nu ai fost niciodată învățat să administrezi credincios ceea ce ai deja.

Dumnezeu nu îți va cere socoteală pentru portofoliul altcuiva.

Dar îți va cere socoteală pentru talantul pe care ți i-a încredințat ție. Iar înainte de a întreba:„Cum pot să multiplic?” poate ar trebui să ne întrebăm: „Sunt credincios cu ceea ce am deja?”