Ce (nu) pot cumpăra banii?
- Ciprian Vatasescu

- Sep 24, 2023
- 5 min read

Aduc banii fericirea? Unii zic da, iar alții spun un categoric nu. Fie că faci parte din prima categorie sau din a doua, și tu folosești banii într-un fel sau în altul. În articolul de astăzi o să privim la două subiecte importante: ce pot cumpăra banii și, mai ales, ce NU pot cumpăra banii?
Felul în care câștigi și cheltui banii spune ceva despre caracterul tău. Un om care dăruiește extrem de mult fără să-i pese de nevoile familiei lui poate fi considerat generos, dar este mai degrabă neînțelept.
Dacă cineva oferă foarte mult timp pentru a câștiga bani neglijând astfel relația cu Dumnezeu, relațiile de părtășie în trupul lui Hristos, familia, aceasta spune ceva despre caracterul acelei persoane și despre prioritățile sale.
Și eu, și tu folosim banii pentru ceva care ne împlinește o nevoie sau o dorință. Banii pot satisface unele nevoi și dorițe, dar nu pe toate. Hai să aruncăm o privire asupra celor două perspective.
1) Ce pot cumpăra banii?
Cel mai înțelept dintre pământeni a afirmat următoarele în Eclesiastul 5:18-20:
Iată ce am văzut: este bine și frumos ca omul să mănânce și să bea și să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudește sub soare, în toate zilele vieții lui, pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.
Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere și bogății și i-a îngăduit să mănânce din ele, să-și ia partea lui din ele și să se bucure în mijlocul muncii lui: acesta este un dar de la Dumnezeu.
Căci nu se mai gândește mult la scurtimea zilelor vieții lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.
Aș dori să subliniez câteva aspecte importante din acest pasaj:
- Dumnezeu este acela care oferă și binecuvântarea materială.
- Dacă Dumnezeu îți face parte de bogății materiale, nu trebuie să te simți vinovat pentru asta, ci să te bucuri de ele și să fii recunoscător că de la El le-ai primit.
- Dumnezeu trebuie să fie Acela care îți umple inima de bucurie, nu bogățiile materiale. El este sursa tuturor binecuvântărilor: atât spirituale, cât și materiale.
După cum poți observa foarte ușor, accentul cade pe Dumnezeu.
Banii sunt esențiali pentru viața materială. Dacă înainte se utiliza trocul pentru schimbul de bunuri și servicii, acum folosim banii pentru acestea. Iată 4 exemple din Biblie de lucruri pe care le poți face folosindu-te de bani:
1) Poți cumpăra hrană, îmbrăcăminte și un adăpost deasupra capului
Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios. 1 Timotei 5:8
2) Poți cumpăra ajutoare materiale pentru cei aflați în nevoie
Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așadar, cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință. Galateni 6:9,10
3) Poți finanța lucrărea de răspândire a Împărăției lui Dumnezeu
Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tălmăcire, „fiul mângâierii”, un levit, de neam din Cipru, a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor. Fapte 5:36,37
4) Poți dărui cu bucurie și prin asta să fii o binecuvântare pentru cei din jurul tău
Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu”. 2 Corinteni 9:7
2)Ce nu pot cumpăra banii?
Mântuirea sufletului
Banii însă nu pot cumpăra totul și cele mai importante lucruri pe care le-am primit nu le putem cumpăra cu bani. Oamenii caută să împlinească nevoia sufletului cu bani, însă mântuirea sufletului este un dar din partea lui Dumnezeu, fără bani și fără plată.
...ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”. 1 Petru 1:18,19
Iubirea adevărată
Iubirea adevărată vine doar de la Dumnezeu. El este Dragoste și de la El primim și noi puterea de a iubi cu adevărat pe frații și surorile noastre în credință, dar și pe semenii noștrii.
Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. 1 Ioan 4:7,8
Familia
Dumnezeu este creatorul familiei și aceasta este un dar pe care îl primim din partea Sa. El este Acela care l-a creat pe bărbat (Adam) și pe femeie (Eva) ca să fie un ajutor potrivit pentru bărbat.
Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. Genesa 2:7
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el." Genesa 2:18
Biserica
Aici nu vorbesc de clădirea bisericii, ci de trupul lui Hristos care este alcătuit din toți cei care au fost născuți din nou. Biserica este un dar neprețuit de la Dumnezeu, o comoară spirituală pe care nu o poți cumpăra cu bani sau valori materiale.
Ea reprezintă unitatea, comunitatea și iubirea în mijlocul credincioșilor și este locul unde sufletele noastre găsesc hrană spirituală. Înțelepciunea și învățăturile Bibliei ne reamintesc mereu că Biserica este o comoară trimisă de Dumnezeu, care îmbogățește viața noastră cu înțelegere spirituală și comuniune divină.
Duhul Sfânt
Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt. Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!
Prietenii adevărați
Prietenul adevărat iubește oricând și în nenorocire ajunge ca un frate. Proverbe 17:17
REZUMAT
Banii sunt utili și îi putem folosi ca să ne satisfacem nevoile de bază pentru trupurile noastre (hrană, îmbrăcăminte, adăpost), să îi ajutăm pe cei care au nevoi materiale, să ajutăm la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu și să dăruim cu bucurie.
Pe de altă partea, banii nu pot cumpăra mântuirea sufeltului, iubirea adevărată, familia, Biserica, Duhul Sfânt sau prietenii adevărați.
Acestea sunt doar câteva exemple pe care le-am găsit eu; bineînțeles că lista nu este exhaustivă.
Un proverb chinezesc spune:
Banii pot cumpăra un ceas, dar nu timp.
Banii pot cumpăra mâncare, dar nu poftă de mâncare.
Banii pot cumpăra un pat, dar nu somn.
Banii pot cumpăra o casă, dar nu un cămin.
Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. Iacov 1:17



Comments