Șeful plătește salariul. Domnul poartă de grijă

Aș dori să încep acest articol cu un exemplu ipotetic, dar inspirat dintr-o situație care poate fi cât se poate de reală. Să presupunem că ți s-a promis o promovare și, implicit, o mărire de salariu. Dar acea promovare nu a mai venit niciodată. Apoi ți s-a spus că firma o duce rău și nu sunt bani. Iar săptămâna aceasta, întâmplător, cineva a spus în pauza de cafea cât câștigă noul angajat. Ai fost șocat când ai descoperit că este plătit mai bine decât tine.

Ce faci când afli asta? Începi să te compari cu colegii tăi și te deranjează faptul că un angajat nou este mai bine plătit decât tine? Sau poate te întrebi de ce compania are bani pentru alții, dar nu și pentru tine. Poate îți spui că, dacă ești creștin, ar trebui să fii recunoscător și să nu te plângi. Dar există o problemă cu această ultimă concluzie. A avea încredere în Dumnezeu nu înseamnă să pretinzi că nedreptatea nu există. Biblia ne oferă un exemplu foarte interesant în viața lui Iacov.

Iacov a fost plătit de Laban. Dar nu Laban era Sursa lui.

Iacov a lucrat timp de douăzeci de ani pentru socrul său, Laban. Și relația profesională dintre cei doi nu a fost tocmai un exemplu de angajator corect. La un moment dat, Iacov le spune soțiilor sale:

„Voi știți că am lucrat din toate puterile pentru tatăl vostru, dar tatăl vostru m-a înșelat și mi-a schimbat salariul de zece ori. Totuși, Dumnezeu nu i-a îngăduit să-mi facă rău.”(Geneza 31:6–7)

Observă cele două afirmații. „Mi-a schimbat salariul de zece ori.” Și:„Dumnezeu nu i-a îngăduit să-mi facă rău.” Iacov nu a ales doar una dintre ele. Nu a spus doar: „Laban m-a nedreptățit, deci Dumnezeu nu are grijă de mine.” Dar nici: „Dumnezeu are grijă de mine, deci nu contează că Laban mă nedreptățește.” Le-a spus pe amândouă. Și de aici putem înțelege un aspect foarte important: Salariul și purtarea de grijă nu sunt unul și același lucru.

Laban putea să stabilească salariul și condițiile de lucru ale lui Iacov. Dar Laban nu avea nici o putere de decizie în ceea ce privea purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de Iacov. Aceasta distincție este extrem de importantă.

Ne uităm la fluturașul de salariu și spunem: „Acesta este venitul meu.” Într-un sens, este adevărat. Dar, pe de altă parte, salariul este doar unul dintre canalele prin care Dumnezeu poate purta de grijă. E important să facem diferența dintre Sursă și canale.

Angajatorul este un canal. Competențele pe care le ai sunt un canal. Oportunitățile profesionale sunt un canal. O afacere poate fi un canal. Investițiile pot fi un canal. Uneori Dumnezeu poate folosi oameni care ne ajută. Alteori poate deschide o ușă profesională la care nu ne-am fi gândit.

Iar în unele cazuri, într-o perioadă dificilă, purtarea Lui de grijă se poate arăta prin lucruri supranaturale (mană poporului în pustie, corbii îl hrănesc pe Ilie, înmulțirea pâinilor, etc.). Dar Sursa nu se schimbă niciodată. Și Sursa este Dumnezeu.

Indiferent de circumstanțele pe care nu le poți controla, Sursa rămâne aceeași. Dumnezeu poartă de grijă.

Iosif reprezintă un exemplu grăitor în acest sens. Ajuns sclav în casa lui Potifar, Iosif nu avea controlul asupra carierei sale, asupra angajatorului sau chiar asupra propriei libertăți. Și totuși, Geneza 39 repetă o idee esențială:

„Domnul era cu Iosif.”

Potifar avea autoritate asupra lui Iosif. Mai târziu, administratorul închisorii avea autoritate asupra lui. Dar nici Potifar, nici închisoarea nu puteau anula prezența și lucrarea lui Dumnezeu în viața lui Iosif. Asta nu înseamnă că situația lui Iosif era ușoară.

Dimpotrivă. Dar aceasta înseamnă că circumstanțele exterioare nu dictau întreaga realitate a vieții lui. Ci relația lui cu Dumnezeu se vedea prin felul în care se raporta la evenimentele pe care nu le putea controla.

Poți să pierzi un job fără să-L pierzi pe Dumnezeu. Poți să fi trecut cu vederea pentru o promovare fără ca valoarea ta înaintea lui Dumnezeu să se schimbe. Poți să descoperi că altcineva câștigă mai mult decât tine fără ca viitorul tău să fie în mâinile acelei persoane. Dar dacă Domnul Dumnezeu e cu tine, El îți va purta de grijă.

Rut: Dumnezeu poate purta de grijă prin muncă

Așa cum am menționat anterior, unul din canalele prin care Dumnezeu lucrează poate fi locul de muncă. Dacă spunem „Dumnezeu este Sursa”, am putea ajunge la concluzia că nu trebuie să facem nimic. Însă Rut ne arată exact contrariul. Când ea și Naomi ajung într-o situație vulnerabilă, Rut spune:

„Lasă-mă, te rog, să mă duc pe câmp și să strâng spice...”(Rut 2:2)

Rut muncește. Ea nu stă acasă și așteaptă un miracol. Dar Dumnezeu poartă de grijă prin munca ei, prin câmpul lui Boaz și printr-un om care se dovedește generos și drept.

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu îți pune bani în buzunar într-un mod miraculos (deși uneori poate face și asta).

Hai să aruncăm privire la un pasaj biblic binecunoscut din 2 Împărați 4:1-7. Această văduvă era într-o situație critică din punct de vedere financiar/material. Era obligată să găsească o soluție. Altfel, cei doi fii ai ei urmau să fie luați robi pentru a achita împrumutul pe care l-a luat soțul acesteia când trăia.

Când resursele acestei văduve păreau epuizate, Elisei nu i-a oferit imediat o soluție din afară, ci a întrebat-o: "Ce ai în casă?" — invitând-o să privească mai atent la puținul pe care îl avea deja. Iar acel vas cu untdelemn a fost suficient pentru a achita datoria și pentru a trăi atât ea, cât și fii ei.

Este o lecție despre a descoperi resursele ascunse pe care le deținem deja. Dacă ești într-o situație dificilă din punct de vedere financiar, nu dispera. Uită-te la ce ai. Ai un talent pe care încă nu l-ai pus în negoț? Ai o abilitate care poate fi monetizată? Poți reduce anumite cheltuieli? Ai o comunitate în biserica locală cu care poți vorbi deschis despre problema cu care te confrunți și care te poate ajuta?

Cazul văduvei de mai sus nu este un exemplu unic în Biblie. Un tablou asemănător îl găsim la înmulțirea pâinilor. Domnul Isus nu a creat hrană din nimic, ci i-a trimis pe ucenici să caute ce exista deja în mulțime. Astfel a fost găsit un băiețel dispus să dăruiască tot ce avea: cinci pâini și doi pești. Acel puțin, pus în mâinile potrivite, a devenit suficient pentru a hrăni mii de oameni.

Ambele istorisiri transmit același adevăr: Dumnezeu lucrează adesea nu prin a ne da ceva nou din senin, ci prin a înmulți și binecuvânta ceea ce avem deja — fie că este vorba de bani, abilități pe care le putem folosi ca să producem bani, produse pe care le putem vinde sau orice alt lucru mic pe care suntem dispuși să-l punem la dispoziție.

Nu aștepta ca Dumnezeu să facă ceea ce te-a chemat pe tine să faci.

Poate că te afli chiar acum într-o situație asemănătoare cu cea a lui Iacov. Muncești din greu, dar salariul nu reflectă ceea ce crezi că meriți. Posibil să fi fost trecut cu vederea pentru o promovare. Nu e exclus să fi descoperit că alții câștigă mai mult decât tine. Sau poate pur și simplu simți că, indiferent cât muncești, banii nu sunt suficienți. Sau nici măcar nu mai ai un loc de muncă.

În astfel de momente, există două extreme de care trebuie să ne ferim. Prima (și poate cea mai întâlnită) este să ne uităm la oameni și să uităm de Dumnezeu: „Angajatorul meu este sursa venitului meu. Dacă el nu-mi mărește salariul sau dacă îmi pierd jobul, nu am ce face.” A doua este să ne uităm doar la Dumnezeu și să folosim providența ca scuză pentru pasivitate: „Dumnezeu este Sursa, așa că nu trebuie să fac nimic.”

Biblia nu ne învață nici una, nici cealaltă. Iacov a muncit și a negociat. Rut a mers pe câmp. Văduva din 2 Împărați a căutat ce avea deja în casă. Ucenicii au căutat pâinile și peștii. Dumnezeu a lucrat prin ceea ce exista deja. Poate că întrebarea pe care trebuie să ți-o pui nu este doar „De unde va veni următorul meu salariu?”, ci:

„Ce mi-a pus Dumnezeu deja în mâini și ce fac eu cu acel lucru?”

Poate ai o abilitate pe care nu o folosești la capacitate maximă. Poate ai nevoie să ceri o mărire de salariu. Poate trebuie să negociezi mai bine. Poate trebuie să cauți un alt loc de muncă. Poate există o cheltuială pe care trebuie să o elimini. Poate ai o idee de afacere pe care ai tot amânat-o. Poate trebuie să înveți o competență nouă. Poate ai nevoie să vorbești cu oameni din biserică și să ceri ajutor.

Nu știu care dintre acestea este răspunsul pentru tine. Dar știu că încrederea în Dumnezeu nu este opusul responsabilității. Poți să muncești cu toată seriozitatea și, în același timp, să știi că munca ta nu este sursa ultimă a purtării de grijă a lui Dumnezeu.

Poți să negociezi un salariu mai bun fără să transformi banii în dumnezeul tău. Poți să cauți o oportunitate profesională mai bună fără să-ți pui identitatea în carieră. Poți să fii nemulțumit de o nedreptate fără să devii rob al comparației. Și poți să faci tot ce ține de tine fără să uiți nici măcar o clipă cine este adevărata Sursă.

Așadar, nu te întreba doar ce îți lipsește. Uită-te din nou la ceea ce ai deja.

Ce ai în casă? Ce abilitate ai? Ce oportunitate ai? Ce relații ai? Ce poți învăța? Ce poți negocia? Ce poți schimba? Iar după ce ai făcut ceea ce ține de tine, lasă rezultatul în mâna Celui care rămâne Sursa.

Fă astăzi un inventar al resurselor pe care Dumnezeu ți le-a pus deja în mâini. Nu doar al banilor. Notează trei lucruri: o abilitate pe care o ai și pe care o poți monetiza, o oportunitate pe care ai neglijat-o și o problemă financiară pe care ai tot amânat să o confrunți.

Apoi întreabă-te simplu:

„Care este următorul pas responsabil pe care îl pot face cu ceea ce am deja?”

Nu aștepta ca Dumnezeu să facă în mod miraculos ceea ce te-a chemat pe tine să faci cu înțelepciune. Dumnezeu este Sursa. Dar tu ești administratorul. Iar, în final, încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra.